Ministerul Afacerilor Interne
romana engleza
Print

REZULTATELE OBȚINUTE DE POLIȚIȘTII SERVICIULUI PENTRU IMIGRĂRI AL JUDEȚULUI TIMIȘ, ÎN PRIMUL SEMESTRU AL ACESTUI AN

8 august 2024

Activitatea de prevenire și combatere a muncii nedeclarate a străinilor reprezintă o prioritate a polițiștilor de imigrări din Timiș, în vederea creșterii gradului de siguranță al cetățeanului, printr-un control permanent asupra respectării legislației în domeniul migrației.

3.114 de permise de ședere pentru diferite scopuri și 693 avize de angajare în muncă au fost emise de polițiștii de imigrări din Timiș în primul semestru al acestui an. 123 de străini au fost depistați în situații ilegale, dar și amenzi în valoare de 85.400 de lei au fost aplicate de polițiștii de imigrări.

Prin intermediul aplicației eDAC au fost efectuate 1.652 verificări.

În ceea ce privește dreptul de ședere/rezidență pe teritoriul României, în perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2024, poliţiştii de imigrări au asigurat managementul șederii și rezidenței pentru 3.830 de persoane, dintre care 3.144 de străini din state terțe și 686 din state al Uniunii Europene. Cei mai mulți provin din Nepal – 1.006, Sri Lanka – 441, Serbia – 258, Moldova – 233 și Bangladesh – 227, dar și 638 de cetățeni ai Uniunii Europene/SEE/CH, majoritatea din Italia, Germania şi Franța.

Principalele scopuri pentru care străinii şi-au stabilit reşedinţa pe teritoriul României sunt angajarea în muncă și studii.

Ca urmare a aprobării dreptului de ședere au fost emise 3.114 permise de ședere, dintre care 3.025 pentru ședere temporară și 89 pentru ședere pe termen lung. Au fost eliberate 686 de certificate de înregistrare și 48 de cărți de rezidență permanentă pentru cetățenii Uniunii Europene/SEE/CH.

În perioada analizată au fost înregistrate 1.033 de cereri pentru eliberarea avizelor de angajare în muncă, fiind emise 693 de avize de angajare pentru lucrători permanenţi şi detașați, iar 293 de cereri au fost respinse.

De asemenea, au fost înregistrate 112 de invitații pentru cetățenii din state terțe, fiind aprobate 63 și respinse 41. A mai fost înregistrat un număr de 88 de cereri privind reîntregirea familiei cu cetățeni din state terțe, fiind avizate – 76 și respinse – 12.

Pe linia combaterii șederii ilegale, în perioada de referință, au fost organizate 125 de activități specifice de control, în urma cărora au fost depistați în situații ilegale 123 de străini. Dintre aceștia, cei mai mulți provin din Nepal – 38, Pakistan – 15, Siria – 15 și Etiopia – 11 iar diferența sunt din alte state.

Au fost emise 71 de decizii de returnare cu termen de plecare voluntară de 15 sau 30 de zile de pe teritoriul României, dintre care, pentru ședere ilegală – 36, refuzarea prelungirii dreptului de ședere – 21, la cerere  – 12 și ca urmare a anulării dreptului de ședere/revocare viză de intrare – 2.

Ca urmare a emiterii deciziilor de returnare, față de 55 de cetățeni străini, a fost instituită măsura nepermiterii intrării pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene, Spaţiului Economic European şi Confederaţiei Elveţiene, pentru perioade cuprinse între 6 luni și 5 ani, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

În perioada analizată au fost emise 267 de decizii de returnare sub escortă ca urmare a finalizării procedurii de azil și a riscului sustragerii, iar 51 de persoane au fost introduse în centrele de custodie publică, până la îndepărtarea de pe teritoriul țării noastre.

Totodată, au fost aplicate 34 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 85.400 de lei, pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, și a prevederilor O.G. nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României, cu modificările și completările ulterioare.

BIROUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

ULTIMA
ORĂ

REZULTATELE OBȚINUTE DE POLIȚIȘTII DE IMIGRĂRI DIN CADRUL SERVICIULUI PENTRU IMIGRĂRI AL JUDEȚULUI ALBA, ÎN PRIMELE OPT LUNI ALE ACESTUI AN

Sari la conținut