Ministerul Afacerilor Interne
romana engleza
Print

ACȚIUNILE POLIȚIȘTILOR DE IMIGRĂRI ÎN COOPERARE CU STRUCTURI CU ATRIBUȚII ÎN DOMENIU, ÎN LUNA IUNIE: APROXIMATIV 190 DE STRĂINI AU FOST DEPISTAȚI ÎN SITUAȚII ILEGALE

9 iulie 2024

În luna iunie a acestui an, polițiștii de imigrări au desfășurat, la nivel național, 474 de acțiuni, controale și verificări. Acestea au fost realizate atât cu forțe proprii, cât și în cooperare cu structuri cu atribuții în domeniu.

În urma acestor activități, au fost aplicate 143 de sancțiuni persoanelor fizice și juridice, în valoare totală de 129.550 de lei.

De asemenea, au fost depistați 189 de străini în situații ilegale. Ca urmare a verificărilor efectuate, polițiștii de imigrări au dispus în cazul acestora și măsuri.

Astfel, pe numele străinilor fie au fost emise decizii de returnare cu termen de plecare voluntară de pe teritoriul țării noastre, fie au fost îndepărtați sub escortă sau li s-a reglementat dreptul de ședere sau au fost introduși în centrele de custodie publică.

Prevenirea și combaterea migrației ilegale și a muncii nedeclarate a străinilor rămân, în continuare, priorități ale polițiștilor de imigrări.

BIROUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

ULTIMA
ORĂ

TÂNĂR DIN REPUBLICA MOLDOVA ÎNDEPĂRTAT SUB ESCORTĂ DE POLIȚIȘTII DE IMIGRĂRI DIN BRAȘOV

Sari la conținut