COMUNICAT DE PRESĂ

Română

Poliţiştii Inspectoratului General pentru Imigrări – Biroul pentru Imigrări Vaslui au desfăşurat, în data de 30 ianuarie a.c., o acţiune pe linia combaterii şederii ilegale a cetăţenilor străini, pe raza de competenţă.

 

Cu  această  ocazie, a  fost  depistată  cu şedere  ilegală  o femeie, în  vârstă de 28 ani, din Republica Moldova, membru de familie al unui cetăţean român, care, la expirarea dreptului şedere, nu a întreprins niciun demers legal pentru prelungirea acestuia şi nici nu a părăsit teritoriul României.

 

Având în vedere cele constatate, poliţiştii au îndrumat persoana în cauză să se prezinte la sediul Biroului pentru Imigrări Vaslui, cu documentele necesare reglementării dreptului de şedere în scop de reîntregire a familiei. Totodată, aceasta a  fost sancţionată contravenţional cu amendă în valoare de 600 lei, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul juridic al străinilor în România, cu modificările şi completările ulterioare.

 

Biroul pentru Imigrări Vaslui continuă activităţile de prevenire şi combatere a şederii ilegale a străinilor prin organizarea de acţiuni cu forţe proprii sau în cooperare cu toate instituţiile cu atribuţii în menţinerea unui climat de ordine şi linişte publică în rândul comunităţii noastre, atrăgând atenţia cetăţenilor străini de a acorda interes reglementării legale a dreptului de şedere pe teritoriul României.

 

Contăm pe respectul dumneavoastră faţă de legislaţia în domeniul migraţiei şi vă invităm să ne contactaţi pentru orice problemă legată de aplicarea prevederilor legale în domeniu, comunicând la telefoanele 0235303450 sau 0235303454 sau vizâtând site-ul public la adresa www.igi.mai.gov.ro

 

Biroul pentru Imigrări al Judeţului Vaslui

An: 
2015
Luna: 
02
DisplayDate: 
02 februarie 2015
Zi: 
02