Organizare

Structura organizatorică şi atribuţiile Inspectoratului General pentru Imigrări sunt prevăzute în Hotărârea Guvernului nr.639 din 20 iunie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,nr. 426 la data de 26 iunie  2007. 

Ca organizare, Inspectoratul General pentru Imigrări este constituit, la nivel central, din direcţii, servicii şi alte structuri funcţionale, iar, la nivel teritorial, din centre regionale de cazare şi proceduri pentru solicitanţii de azil, centre de cazare pentru străinii luaţi în custodie publică şi servicii/birouri în fiecare judeţ. 

În exercitarea atribuțiilor ce îi revin, Inspectoratului General pentru Imigrări cooperează cu structuri din cadrul Ministerului Afacerilor Interne și cu alte instituții ale statului, colaborează cu organizații neguvernamentale și cețățenii străini care își desfășoară activitatea în domeniul migrației și protecției umanitare, încheie acorduri cu instituții similare din străinatate, precum și cu organizații internaționale, în conditiile legii. 

Necesitatea dezvoltării acestei structuri unice cu competențe în problematica migrației și azilului, prin reorganizări etapizate, a fost determinată în principal de:

  • tendinţa de creştere atât în volum cât şi în complexitate a fluxurilor de imigraţie ilegală şi azil datorită evenimentelor care au loc pe plan mondial;
  • creşterea capacităţii de cazare şi îndepărtare a străinilor depistaţi cu şedere ilegală;
  • creşterea capacităţii de procesare a cererilor de azil, precum şi îmbunătăţirea condiţiilor de cazare pentru solicitanţii de azil;
  • extinderea ariilor de implementare a programelor de integrare pentru cetăţenii străini care au un drept de şedere în România;
  • necesitatea creşterii gradului de absorbţie a fondurilor comunitare,    
  • continuarea și intensificarea pregatirilor în vederea aderării României la spațiul Schengen;
  • asigurarea participării active, coerente şi unitare la procesul de luare a deciziilor la nivel european în aceste domenii atât de dinamice;
  • continuarea procesului de armonizare a legislaţiei şi procedurilor interne în domeniul migraţiei şi azilului la acquis-ului UE în continuă dezvoltare;
  • implementarea corespunzătoare şi unitară a unor documente comunitare cu aplicabilitate directă la nivel naţional.
Română