Drepturi şi obligaţii

Pe durata procedurii de azil străinul care solicita acordarea unei forme de protecție are următoarele drepturi:

  • să ramâneți în România până la expirarea unui termen de 15 zile de la finalizarea procedurii de azil, cu excepția situației în care cererea de azil a fost respinsa în urma soluționării acesteia în procedura accelerată sau în procedura la frontiera, caz în care trebuie să părăsiți statul român de îndata ce procedura de azil a fost finalizată. În cazul procedurii de determinare a statului membru responsabil cu examinarea cererii de azil, dreptul de a rămâne pe teritoriul României încetează la data efectuării transferului;
  • să fiți asistat de un avocat în orice fază a procedurii de azil;
  • să vi se asigure în mod gratuit, în orice fază a procedurii de azil, inclusiv în fază judecătorească a procedurii prin care s-a dispus măsura restrictivă de plasare într-un spațiu special amenajat, un interpret apt să asigure o comunicare corespunzătoare;
  • să contactați și să fiți asistat de un funcționar al Înaltului Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați (UNHCR) în orice fază a procedurii de azil;
  • să fiți consiliat și asistat de un reprezentant al organizațiilor neguvernamentale, române sau străine, în orice faza a procedurii de azil;
  • să aveți acces, personal sau prin reprezentant, la informații conținute de dosarul dumneavoastră, cu excepția situațiilor prevăzute de lege. Accesul la informații din dosarul personal se face pe baza de cerere adresată structurii specializate pe probleme de azil a Inspectoratului General pentru Imigrări. La cererea dumneavoastra pot fi eliberate, în mod gratuit, copii ale unor documente de la dosarul personal;
  • datele dumneavoastră personale și oricare alte detalii în legatură cu cererea de azil să fie protejate;
  • să vi se elibereze un document temporar de identitate, a cărui valabilitate va fi prelungită periodic de Inspectoratul General pentru Imigrări. În lipsa unor documente care să certifice identitatea dumneavoastră, în documentul temporar de identitate va fi menționată identitatea declarată. Un astfel de document nu se va elibera:

    - dacă ați solicitat azil într-un punct de control pentru trecerea frontierei de stat, atât timp cât nu vi s-a acordat accesul la teritoriu printr-o hotărâre a Inspectoratului General pentru Imigrări;

    - dacă vă aflați în custodie publică pentru motive de securitate națională și ordine publică, care solicita azil, atât timp cât aceasta masură este menținută;

    - dacă sunteți luati în custodie publică în vederea transferului în statul membru responsabil;

  • să participați la activitați de adaptare culturală;
  • dacă nu dispuneți de mijloace de întreținere puteți beneficia, la cerere, pe toata durata procedurii de azil precum și pe perioada prevăzută la punctul 1, de condiții materiale de primire care garantează subzistența și protejează sănătatea fizică și mintală;
  • să fiți cazat în centrele de primire și cazare, aflate în subordinea Inspectoratului General pentru Imigrări, până la încetarea dreptului de a rămâne pe teritoriul României, în situația în care nu dispuneți de mijloacele materiale necesare pentru întreținere;
  • în cazul în care capacitatea de cazare în centrele de primire și cazare pentru solicitanții de azil este depășită, Inspectoratul General pentru Imigrări, în limita fondurilor disponibile, vă poate acorda o suma de bani în scopul închirierii unor spații de locuit sau vă poate oferi servicii de specialitate pentru recepție și cazare în locații individuale sau colective;
  • dacă sunteți persoană cu nevoi speciale, condițiile de cazare și asistentă din centrele de cazare vor fi adaptate nevoilor dumneavoastră;
  • să primiți gratuit asistență medicală primară și tratament corespunzător, asistență medicală spitalicească de urgență, precum și asistență medicală și tratament gratuit în cazurile de boli acute sau cronice care vă pun viața în pericol iminent, prin sistemul național de asistenă medicală de urgență și de prim ajutor calificat;
  • dreptul de a fi inclus în programele naționale de sănătate publică ce au drept scop prevenirea, supravegherea și controlul bolilor transmisibile, în situațiile de risc epidemiologic;
  • dacă sunteți solicitant de azil cu nevoi speciale aveți dreptul de a primi asistență medicală adecvată;
  • să primiți asistență socială în condițiile prevăzute de Legea nr. 292/2011 a asistenței sociale;
  • să primiți acces la piata forței de muncă în condițiile prevăzute de lege pentru cetățenii români, după expirarea unei perioade de 3 luni de la data depunerii cererii de azil, dacă în cazul cererii dumneavoastră nu a fost luata o hotărâre în faza administrativă a procedurii, iar întârzierea nu va poate fi imputată, precum și pe perioada derulării procedurii de azil în faza judecătorească. Dacă la data depunerii cererii de azil aveți reglementat un drept de ședere pe teritoriul României și sunteți încadrați legal în muncă, puteți desfășura în continuare activitatea lucrativă;
  • în situația în care aveți acces la piata forței de muncă, puteți beneficia de măsuri de stimulare a ocupării forței de muncă, precum și de protecție în cadrul sistemului asigurărilor pentru somaj, în condițiile prevăzute de lege pentru cetățenii români;
  • dreptul minorilor de a avea acces la învățământul antepreșcolar, preșcolar și școlar obligatoriu, în aceleași condiții ca și minorii cetățeni români, cât timp nu se pune în executare o măsură de expulzare a acestora sau a parinților lor;
  • la cerere, puteți beneficia de decontarea cheltuielilor de transport ocazionate de deplasarea dumneavoastră la instanța de judecată pentru a participa la termenele de judecată, dacă procesul se desfașoară în altă localitate decât cea în care sunteți cazat iar deplasarea se realizează cu mijloace de transport auto, feroviar la clasa a doua sau naval;
  • să fiți vizitat de membrii familiei, reprezentanți ai organizațiilor și organismelor neguvernamentale naționale sau internaționale cu atribuții în domeniul azilului sau al respectării drepturilor omului, autorizate și acreditate în condițiile legii, precum și de reprezentantul legal;
  • la cerere, vi se pot furniza informații juridice și procedurale, inclusiv informații privind procedura în faza administrativă, în condițiile legislației privind ajutorul public judiciar în materie civilă, luând în considerare situația personală a dumneavoastră;
  • la solicitarea dumneavoastră, vi se pot furniza, în condițiile legislației privind ajutorul public judiciar în materie civilă, luând în considerare situația dumneavoastră personală, informații cu privire la motivele hotărârii de respingere a cererii de azil, la procedura de contestare a ordonanței prin care a fost dispusă masură plasării într-un spațiu închis special amenajat, precum și referitoare la posibilitatea de contestare a deciziei prin care a fost dispusă acordarea, limitarea sau retragerea condițiilor materiale de primire;
  • pentru a beneficia de drepturile prevăzute de lege, Inspectoratul General pentru Imigrări va atribuie un cod numeric personal care se înscrie în documentul temporar de identitate;
  • în cazul în care sunteți minor, beneficiați de aceeași protecție oferită, în condițiile legii, minorilor români aflați în dificultate.
  • în situția în care sunteți minor neînsoțit și nu va puteți proba vârsta asupra căreia exista dubii serioase cu privire la minoritate, Inspectoratul General pentru Imigrări poate solicita, înainte de soluționarea cererii de azil în faza administrativă, efectuarea unei expertize medico-legale de evaluare a vârstei, numai cu consimțământul prealabil, în scris, al dumneavoastra și al reprezentantului dvs. legal;
  • dacă s-a constatat că un solicitant de azil este lipsit de discernamânt, intervievarea acestuia se efectueaza în prezența tutorelui sau, după caz, a curatorului acestuia.

Dacă sunteți minor neînsoțit, reprezentantul legal vă ajută să beneficiați de drepturile prezentate mai sus. Totodată, reprezentantului legal puteți să-i solicitați sprijinul în rezolvarea problemelor pe care le întampinați în România. Până la numirea reprezentantului legal, puteți să vă adresați pentru îndrumare și consiliere ofițerului de integrare sau directorului centrului unde sunteți cazat.

Pe durata procedurii de azil străinul care solicită acordarea unei forme de protecție are următoarele obligații:

  • să prezentați în scris organelor competente cererea de azil motivată cuprinzând datele indicate de organul la care o depuneți și să vă supuneți fotografierii și amprentării. Amprentarea nu este efectuata în cazul în care nu ați împlinit vârsta de 14 ani;
  • să prezentați autorităților competente informații complete și reale cu privire la datele dumneavoastră de identitate și cererea de azil;
  • să depuneți toate documentele pe care le aveți la dispozitie și care au relevanșă cu privire la situația dumneavoastră personală;
  • să predați documentul pentru trecerea frontierei de stat, urmând să primiti un document temporar de identitate;
  • să urmăriți stadiul procedurii și să informați Inspectoratul General pentru Imigrări cu privire la schimbarea reședinței, în termen de cel mult 5 zile de la ivirea situației;
  • să răspundeți la solicitările organelor cu atribuții în domeniul azilului;
  • să nu părăsiți localitatea de reședință fără autorizarea Inspectoratului General pentru Imigrări. Autorizația va fi emisă de Inspectoratul General pentru Imigrări în urma unei analize individuale, obiective și imparțiale, iar în cazul neautorizării, aceasta va fi motivată;
  • să vă prezentați la examenele medicale ce vă sunt stabilit, precum și să vă supuneți vaccinarii, după caz, în scopul protejării sănătății publice;
  • la solicitarea autorităților competente, să vă supuneți controlului corporal și al obiectelor pe care le aveți asupra dvs.;
  • să respectați legile statului român, precum și măsurile dispuse de organele române competente în materie de azil;
  • să părăsți teritoriul României în termen de 15 zile de la finalizarea procedurii de azil, în cazul în care nu ați obtinut forma de protecție solicitată, cu excepția situației în care cererea dumneavoastră de azil a fost respinsă ca evident nefondată în urma soluționării acesteia în procedură accelerată, caz în care trebuie să parasiți teritoriul statului român de îndată ce procedura de azil a fost finalizată. Obligația nu subzistă dacă dumneavoastră aveți un drept de ședere reglementat potrivit legislației privind regimul juridic al străinilor în România.
Română