Ministerul Afacerilor Interne
romana engleza
Print

INFORMARE REFERITOARE LA CONDIȚIILE  PENTRU PRELUNGIREA  DREPTULUI DE ŞEDERE TEMPORARĂ ÎN ROMÂNIA A STRĂINILOR DESEMNAŢI CA ADMINISTRATORI AI UNEI SOCIETĂŢI COMERCIALE

25 aprilie 2024

În conformitate cu prevederile articolului 69 din Ordonanţa de Urgenţă nr. 194 /2002 privind regimul străinilor în România, străinii intraţi în România în baza unei vize de lungă şedere, pentru alte scopuri, pot solicita prelungirea dreptului de şedere temporară în calitate de străini desemnaţi ca administratori ai unei societăţi comerciale, cu îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii:

  • fac dovada calităţii de administrator;
  • fac dovada că, la data solicitării, nu sunt asociaţi sau acţionari la societatea comercială în cauză ori la altă persoană juridică română şi că nu au avut aceste calităţi în ultimii 2 ani;
  • la societatea comercială în cauză să nu mai existe un alt străin care a obţinut un drept de şedere în acest scop;
  • societatea comercială în cauză a realizat un aport de capital sau transfer de tehnologie de cel puţin 50.000 euro. La prelungirile ulterioare trebuie să facă dovada că aportul de capital s-a concretizat în realizarea sau achiziţionarea de construcţii destinate desfăşurării activităţilor prevăzute de Nomenclatorul Clasificării Activităţilor din Economia Naţională sau în transfer de tehnologie.

       Informații suplimentare găsiți aici: https://igi.mai.gov.ro/wp-content/uploads/2024/04/ORDONANTA-DE-URGENTA-nr.-194-din-12-decembrie-2002.pdf

BIROUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

ULTIMA
ORĂ

INFORMARE REFERITOARE LA CONDIȚIILE PE CARE TREBUIE SĂ LE ÎNDEPLINEASCĂ UN CETĂȚEAN STRĂIN DACĂ DOREȘTE SĂ VINĂ ÎN ROMÂNIA ȘI SĂ RĂMÂNĂ PE TERITORIUL ȚĂRII NOASTRE

Sari la conținut