Comunicarea deciziei

Admiterea sau respingerea cererii de azil se face prin hotărâre, care se comunică de îndată, în scris, solicitantului:

  • prin comunicare directă de către reprezentanţii Inspectoratului General pentru Imigrări (IGI); sau
  • prin trimitere poştală la ultima reşedinţă declarată a acestuia, care va fi însoţită de o confirmare de primire;
  • în cazul în care comunicarea hotărârii IGI nu este posibilă direct sau prin trimitere poştală, cu confirmare de primire, aceasta se va face prin afişarea la sediul structurii specializate pe probleme de azil a IGI care a emis hotărârea unei note de informare care va cuprinde: numărul documentului temporar de identitate al solicitantului (care este acelaşi cu numărul de dosar IGI), numărul și data hotărârii, soluția cu privire la cererea de azil, termenul de depunere a plângerii și instanța competentă cu soluționarea acesteia, în cazul hotărârilor de respingere a cererii de azil, precum și data afișării. Această notă de informare va fi afişată pe toată durata termenului legal de formulare a plângerii împotriva hotărârii IGI, care se consideră a fi comunicată la data afişării notei.

 

Calcularea termenului de depunere a plângerii împotriva hotărârii IGI se va face de la comunicare (fie că aceasta s-a realizat direct/prin trimitere poştală cu confirmare de primire/prin afişarea notei de informare);

Motivele de acordare a unei forme de protecţie nu se comunică.

 

Căi de atac în procedura ordinară:

- plângere, care se depune la structurile teritoriale specializate pe probleme de azil ale Inspectoratului General pentru Imigrări sau la instanţa de judecată competentă, în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii;

- recurs, în termen de 5 zile de la pronunţarea hotărârii instanţei de judecată.

Instanţe de judecată competente: Plângerea este de competenţa judecătoriei în a cărei rază teritorială se află structura competentă a Inspectoratului General pentru Imigrări care a emis hotărârea. Recursul este de competenţa tribunalului - secţia de contencios administrativ - în a cărui circumscripţie se află judecătoria a cărei hotărâre este atacată.

În cazul în care solicitantul de azil exercită căile de atac în termenul legal, acesta va avea dreptul de a rămâne pe teritoriul României pe perioada soluţionării cererii sale de către instanţele de judecată.

Română