ÎNDEPĂRTAREA SUB ESCORTĂ

Îndepărtarea sub escortă presupune însoţirea de către personalul specializat al Inspectoratului General pentru Imigrări până la frontieră ori până în ţara de origine, de tranzit sau de destinaţie a următoarelor categorii de străini:

a) care nu au executat voluntar obligaţia de returnare de pe teritoriul Romaniei, după împlinirea termenului de plecare voluntară;

b) care prezintă un risc de sustragere de la executarea voluntară a obligaţiei de returnare, chiar înainte de împlinirea termenului pentru plecare voluntară;

c) care au trecut sau au încercat să trecă ilegal frontiera de stat;

d) care au fost declarati indezirabili;

e) care au intrat în România în perioada de interdicţie dispusă anterior;

f) a celor cu ședere ilegală a caror identitate nu a putut fi stabilită;

g) a căror procedură de azil s-a finalizat sau care au renunţat la aceasta şi nu au respectat obligaţia de a părăsi teritoriul României stabilită potrivit legii azilului;

h) care prin conduita lor determină suspiciunea rezonabilă că intenţionează să se sustragă de la executarea voluntară a obligaţiei de returnare;

i) împotriva cărora a fost dispusă, conform codului penal, pedeapsa accesorie respectiv complementară de interzicere a dreptului străinului de a se afla pe teritoriul României.

 

Străinilor prevăzuţi la literele c)-h) li se emite decizie de returnare sub escortă.

Decizia de returnare sub escortă poate fi contestată la curtea de apel competentă teritorial pe raza căreia se află centrul de cazare, în termen de 3 zile de la data comunicării. Instanţa se pronunţă în termen de 5 zile, hotărârea fiind definitivă şi irevocabilă. Contestarea deciziei de returnare sub escortă suspendã executarea măsurii de îndepărtare, cu excepţia cazului în care străinii au fost declaraţi indezirabili.

Contestarea deciziei de returnare formulată de către străinii luaţi în custodie publică nu suspendă măsura luării în custodie publică.

Când există indicii temeinice că îndepărtarea sub escortă nu poate fi efectuată în termen de 24 de ore, străinul va fi luat în custodie publică. Străinii luați în custodie publică sunt cazați în centrele închise, special amenajate. În România sunt până în prezent înființate două centre, situate în localitățile Otopeni și Arad. Centrele sunt construite și organizate pentru a oferi condiții adecvate de cazare, hrănire, asistență medicală și igienă personală pentru persoanele cazate. Acestea functionează în baza unui regulament aprobat de către ministrul de resort ORDIN nr. 121 din 30 iulie 2014 pentru aprobarea Regulamentului centrelor de cazare a străinilor luaţi în custodie publică.

Cheltuielile ocazionate de îndepartarea de pe teritoriul României a străinilor care dispun de mijloace financiare se suportă de către aceştia.

Concomitent cu punerea în executare a măsurii îndepărtării sub escortă, Inspectoratul General pentru Imigrări poate dispune, în condțiile legii, și interzicerea intrării în România pentru o perioadă determinată.

 

Măsura returnării străinilor este interzisă în următoarele cazuri:

a) străinul este minor, iar părinţii acestuia au drept de şedere în România;

b) străinul este părinte al unui minor care are cetățenia română, dacă minorul se află în întreţinerea acestuia sau dacă există obligaţia plăţii pensiei alimentare, obligaţie pe care străinul şi-o îndeplineşte cu regularitate;

c) străinul este căsătorit cu un cetăţean român sau cu un străin care are drept de şedere pe termen lung pe teritoriul României, iar căsătoria nu este de convenienţă;

d) străinul a depășit vârsta de 65 de ani;

Persoanelor menţionate li se poate acorda sau, după caz, prelungi dreptul de şedere în România de către Inspectoratul General pentru Imigrări, pentru unul dintre scopurile şi în condiţiile legii, fără a mai fi necesară obţinerea în prealabil a unei vize de lungă şedere.

 

Obligaţia de returnare se suspendă în perioada în care Inspectoratul General pentru Imigrări constată incidenţa următoarelor situaţii:

a) îndepărtarea sub escortă se poate realiza numai către un stat faţă de care există temeri justificate că viaţa străinului este pusă în pericol ori că va fi supus la tortură, tratamente inumane sau degradante;

b) starea de sănătate a străinului face imposibilă realizarea îndepărtării sub escortă;

c) străinul este părintele unui minor care urmează cursurile unei instituţii de învăţământ de stat ori particulare, acreditate sau autorizate provizoriu potrivit legii, iar anul şcolar este în curs;

d) străinul este căsătorit cu un alt străin care are drept de şedere temporară sau permisiunea de a rămâne pe teritoriul României, iar căsătoria nu este de convenienţă;

e) străinul se află în una dintre situaţiile în care conform legii penale, nu i se permite ieșirea din România.

Fac excepție de la aceste prevederi, străinii care constituie un pericol pentru ordinea publică, securitatea națională ori care suferă de o boală care amenință sănătatea publică și refuză să se supună măsurilor stabilite de către autoritățile medicale.

 

Română