URMĂRIT INTERNAȚIONAL, DEPISTAT DE POLIȚIȘTII DE IMIGRĂRI

Română

Un bărbat de 56 ani, din Pakistan, căutat de autoritățile judiciare din Olanda pentru comiterea infracțiunii de trafic de persoane, a fost depistat de polițiștii de imigrări. Acesta era dat în urmărire internațională, fiind predat polițiștilor de investigații criminale pentru aplicarea măsurilor legale.

La data de 17 iulie a.c., în baza unor informaţii operative, poliţiştii Inspectoratului General pentru Imigrări –Biroul pentru Imigrări al județului Dâmbovița au depistat, pe raza localității Ciocănești, un bărbat de 56 de ani, din Pakistan, urmărit internațional.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că pe numele acestuia autoritățile judiciare din Olanda au emis un mandat european de arestare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane.

Cetățeanul străin este membru de familie al unui cetățean român și posedă un permis de ședere temporară în scop de reîntregire a familiei.

Bărbatul a fost predat Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, pentru aplicarea măsurilor legale.

BIROUL PENTRU IMIGRĂRI AL JUDEȚULUI DÂMBOVIȚA

An: 
2017
Luna: 
07
DisplayDate: 
17 Iulie 2017
Zi: 
17