TREI CETĂȚENI STRĂINI, ÎNDEPĂRTAȚI SUB ESCORTĂ DE PE TERITORIUL ROMÂNIEI

Română

Poliţiştii de imigrări din Constanța au depistat 2 cetățeni străini, din Turcia, respectiv Nigeria, care nu au respectat termenul de părăsire voluntară a teritoriului României acordat prin decizia de returnare. Aceștia au fost îndepărtați sub escorta de pe teritoriul României prin punctul de trecere a frontierei Henri Coandă. Totodată, din Centrul de Luare în Custodie Publică Otopeni a fost preluat un cetățean vietnamez pentru a fi îndepărtat sub escortă. Pe numele acestora au fost introduse consemne de nepermitere a intrării în ţara noastră pentru perioade cuprinse între 1 şi 5 ani.

Poliţiştii Inspectoratului General pentru Imigrări – Serviciul pentru Imigrări al judeţului Constanța au desfășurat o acțiune pe linia combaterii șederii ilegale a străinilor, pe raza de competență.

Astfel, în cadrul activităților întreprinse, polițiștii de imigrări au depistat 2 bărbați, cu vârste cuprinse între 23 și 52 de ani, din Nigeria, respectiv Turcia, care nu au părăsit teritoriul României în termenul acordat prin deciziile de returnare emise anterior.

În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că străinii au intrat legal în România.

Ca urmare a celor constatate, polițiștii de imigrări au emis pe numele celor 2 străini decizii de returnare sub escortă până la punctul de trecere a frontierei Aeroport Henri Coandă.

De asemenea, din Centrul de Luare în Custodie Publică Otopeni a fost preluat un cetățean vietnamez care a beneficiat de drept de ședere în scop de muncă la o societate comercială din Constanța şi care a fost depistat încercând să treacă fraudulos frontiera spre un alt stat membru. Dreptul de ședere al acestuia a fost revocat, fiind dispusă măsura de îndepartare sub escorta de pe teritoriul României.

Totodată, la ieşirea din ţară, pe numele străinilor au fost instituite consemne nominale de nepermitere a intrării în ţara noastră pentru perioade cuprinse între 1 şi 5 ani.

Inspectoratul General pentru Imigrări, prin structurile sale teritoriale, continuă organizarea unor astfel de acţiuni privind combaterea şederii ilegale, solicitând cetăţenilor străini să acorde interes reglementării legale a dreptului de şedere pe teritoriul României.

***

Vă invităm să ne contactaţi pentru orice aspect referitor la aplicarea prevederilor legale privind regimul străinilor în România la telefon 0761/344303 sau 0241/502308 şi email ct.igi@mai.gov.ro sau vizitând site-ul public la adresa www.igi.mai.gov.ro                                                                                              

SERVICIUL PENTRU IMIGRĂRI AL JUDEȚULUI CONSTANȚA

 

 

An: 
2018
Luna: 
08
DisplayDate: 
08 August 2018
Zi: 
08