PESTE 170 DE STRĂINI DEPISTAȚI ÎN SITUAȚII ILEGALE, ÎN URMA ACȚIUNILOR ÎNTREPRINSE ÎN ULTIMA LUNĂ

Română

                 Polițiștii de imigrări, în urma acțiunilor întreprinse în cursul lunii august a.c., au depistat 173 de cetățeni străini în situații ilegale, fiind executate misiuni de îndepărtare sub escortă pentru 29 de străini. De asemenea, au fost sancționați reprezentanții a 48 de societăți comerciale pentru nerespectarea regimului juridic aplicat străinilor angajați.

Poliţiştii Inspectoratului General pentru Imigrări desfășoară în permanență activităţi specifice pe linia prevenirii și combaterii migrației ilegale și a muncii nedeclarate a străinilor, în scopul menţinerii unui climat de ordine şi siguranţă în rândul comunităţii noastre.

Astfel, în perioada 01-31 august a.c., au fost efectuate mai multe acţiuni şi controale, cu efective proprii şi în colaborare cu alte structuri având atribuţii în domeniul ordinii şi siguranţei publice, pe linia prevenirii şi combaterii şederii ilegale și a muncii nedeclarate a cetăţenilor străini.

În urma acțiunilor întreprinse, au fost depistați 173 de cetățeni străini în situații ilegale, 81 dintre aceștia nu mai aveau drept de ședere pe teritoriul țării noastre, 31  desfășurau activități lucrative fără forme legale, 7 nu au respectat termenul de părăsire, iar 24 au intrat ilegal pe teritoriul României.

Din totalul persoanelor depistate, 38 au primit decizii de returnare și comunicări de părăsire a teritoriului României, 16 au solicitat o formă de protecție internațională, 44 au fost sanctionați contravențional, iar pentru ceilalți s-au dispus alte măsuri. 

Polițiștii de imigrări au organizat misiuni de îndepărtare sub escortă de pe teritoriul României pentru 29 de cetățeni străini, iar pentru  19 au întocmit documente necesare în vederea luării în custodie publică până la îndepărtarea de pe teritoriul țării noastre.

De asemenea, poliţiştii au aplicat cetăţenilor străini care nu au respectat legislaţia în domeniul migraţiei, sancţiuni contravenţionale în valoare totală de peste 88.000 de lei.

În perioada de referință, polițiștii de imigrări au emis 297 de avize de angajare/detaşare, pentru lucrători permanenţi, înalt calificaţi, detaşaţi și sezonieri. 

De asemenea, pe linia combaterii muncii nedeclarate, au fost sancționați reprezentanții a 48 de societăți comerciale, cu amenzi în valoare de aproape 450.000 de lei, pentru nerespectarea regimului juridic aplicat străinilor angajați.

Controlul permanent asupra respectării legalității șederii în România a străinilor, combaterea migrației ilegale și a muncii nedeclarate, asigurarea accesului neîngrădit la procedura de azil rămân acțiunile prioritare ale polițiștilor de imigrări, care contribuie la creșterea gradului de siguranță a cetățeanului.

 

BIROUL  INFORMARE  ŞI  RELAŢII  PUBLICE

An: 
2018
Luna: 
09
DisplayDate: 
03 Septembrie 2018
Zi: 
03