PATRU BĂRBAȚI DIN UCRAINA, DEPISTAȚI LA MUNCĂ ILEGALĂ ÎN SĂLAJ

Română

Polițiștii de imigrări din Sălaj au depistat patru bărbați, din Ucraina, care desfășurau activități lucrative fără forme legale pe un șantier. Pe numele acestora au fost emise decizii de returnare sub escortă, fiindu-le aplicată și interdicție de a mai intra în România pentru o perioadă de 6 luni. Societatea comercială va fi sancționată pentru nerespectarea Codului Muncii.

La data de 27 noiembrie a.c., poliţiştii de imigrări din Sălaj împreună cu lucrători din cadrul ITM Sălaj, au depistat pe raza de municipiului Zalău, 4 bărbaţi din Ucraina, cu vârste cuprinse între 30 şi 59 de ani, care desfăşurau activităţi lucrative în domeniul construcţiilor, fără a deţine avize de angajare, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă şi detaşarea străinilor pe teritoriul României, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Ca urmare a celor constatate, polițiștii de imigrări au emis pe numele acestora decizii de returnare sub escorta şi a fost instituită interdicţia de intrare în România pentru o perioadă de 6 luni, conform prevederilor O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul juridic al străinilor în România, republicată.

Totodată, societatea comercială va fi sanţionată de către inspectorii de muncă, pentru încălcarea prevederilor dispoziţiilor Codului Muncii şi a H.G. nr.905/2017 privind Registrul General de Evidenţă a Salariaţilor.

Inspectoratul General pentru Imigrări, prin structurile sale teritoriale, continuă organizarea unor astfel de acţiuni privind combaterea şederii şi muncii ilegale, a rămân acţiunile noastre prioritare, măsuri care contribuie la creşterea gradului de siguranţă a cetăţeanului, trăgând atenţia cetăţenilor străini să acorde interes reglementării legale a dreptului de şedere pe teritoriul României.

Contăm pe respectul dumneavoastră faţă de legislaţia în domeniul migraţiei şi vă invităm să ne contactaţi pentru orice aspect legat de aplicarea prevederilor legale în domeniu, comunicând la tel. 0260-602262 sau vizitând site-ul public la adresa www. igi.mai.gov.ro.

BIROUL PENTRU IMIGRĂRI AL JUDEŢULUI SĂLAJ

An: 
2019
Luna: 
11
DisplayDate: 
29 Noiembrie 2019
Zi: 
29