NOUĂ CETĂȚENI STRĂINI, ÎNDEPĂRTAȚI SUB ESCORTĂ DIN ROMÂNIA

Imagine: 
Română

  Polițiștii de imigrări din Arad continuă misiunile de îndepărtare sub escortă de pe teritoriul României a cetățenilor străini aflați în custodie publică. Astăzi, nouă persoane au fost transferate în baza acordului de readmisie cu Serbia. La ieșirea din țară, pe numele lor a fost instituită măsura de nepermiterea intrării în România pentru o perioadă de 5 ani.

Polițiștii Inspectoratului General pentru Imigrări din cadrul Centrului de Cazare a Străinilor luați în Custodie Publică Arad continuă activitățile de îndepărtare a cetățenilor străini, care nu își mai justifică șederea în țara noastră, cu noi misiuni.

În cursul zilei de astăzi, 16 noiembrie a.c., polițiștii de imigrări organizează o activitate de îndepărtare sub escortă pentru 9 cetățeni străini, toți bărbați, din Maroc, Bangladesh, India, Algeria, Tunisia și Siria, aflați în custodie publică.

Cetățenii străini au intrat ilegal, în țara noastră, în perioada aprilie-octombrie a acestui an, 1 dintre aceștia solicitând o formă de protecție internațională, cererea sa fiind respinsă în procedura de azil. Întrucât, la finalizarea procedurii nu a părăsit România în termen de 15 zile, pe numele său a fost instituită măsura de luare în custodie publică până la îndepărtare.

Ceilalți 8 migranți se aflau în custodia Inspectoratului General pentru Imigrări din momentul depistării în trecere ilegală a frontierei de stat a României.

Pe durata menținerii custodiei publice, polițiștii de imigrări au desfășurat toate demersurile necesare îndepărtării sub escortă, în cazul de față, activități specifice procedurii de readmisie prevăzută de Acordul de readmisie încheiat între Comunitatea Europeană și Republica Serbia.

Astăzi, la finalizarea procedurilor de lucru, cele 9 persoane sunt conduse la punctul de trecere a frontierei de stat pentru a fi transferate autorităților din Serbia. Totodată, la ieşirea din ţară, pe numele acestora se va institui măsura de nepermiterea intrării în România, pentru o perioadă de 5 ani, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată.

Acțiunea polițiștilor de imigrări a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Arad.

 

BIROUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

 

 

An: 
2021
Luna: 
11
DisplayDate: 
16 Noiembrie 2021
Zi: 
16