FEMEIE DIN SUA, DEPISTATĂ CU ŞEDERE ILEGALĂ PE RAZA JUDEȚULUI DÂMBOVIŢA

Română

              Polițiștii de imigrări din Dâmbovița, în urma acțiunilor întreprinse, au depistat o femeie de 30 ani, din Statele Unite ale Americii, care nu a părăsit teritoriul României la expirarea perioadei legale de ședere. Aceasta a fost sancționată contravențional și obligată, prin decizie de returnare, să părăsească țara în 15 zile.

Poliţiştii Inspectoratului General pentru Imigrări - Biroul pentru Imigrări al judeţului Dâmboviţa,  au desfăşurat, la data de 13 mai a.c., o verificare pe linia combaterii şederii ilegale a străinilor, pe raza de competenţă.

Astfel, în baza unei sesizări, poliţiştii s-au deplasat pe raza localitații Târgoviște, unde au depistat o femeie cu vârsta de 30 ani, din Statele Unite ale Americii, care nu mai îndeplinea condiţiile şederii pe teritoriul României.

În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că aceasta a  intrat legal în România, însă, la expirarea perioadei legale de şedere, nu a părăsit teritoriul ţării.

Urmare a celor constatate, poliţiştii de imigrări au emis pe numele acesteia decizie de returnare, prin care este obligată să părăsească ţara în termen de 15 zile. Totodată, femeia a fost sancţionată contravenţional cu amendă în valoare de 400 lei, în conformitate cu prevederile O.U.G. 194/2002 privind regimul străinilor în România, cu modificările și completările ulterioare.

Inspectoratul General pentru Imigrări, prin structurile sale teritoriale, continuă organizarea unor astfel de acţiuni privind combaterea şederii şi muncii ilegale, solicitând cetăţenilor străini să acorde interes reglementării legale a dreptului de şedere pe teritoriul României.

Contăm pe respectul dumneavoastră faţă de legislaţia în domeniul migraţiei şi vă invităm să ne contactaţi pentru orice aspect referitor la aplicarea prevederilor legale în domeniu, comunicând la tel./fax 0245207506 sau vizitând site-ul public la adresa www. igi.mai.gov.ro.

 

BIROUL PENTRU IMIGRĂRI AL JUDEŢULUI DÂMBOVIŢA

 

An: 
2019
Luna: 
05
DisplayDate: 
14 Mai 2019
Zi: 
14