Evaluarea activităţii Inspectoratului General pentru Imigrări în anul 2016

Română

Astăzi, 14 februarie a.c., la Centrul Cultural al M.A.I., a avut loc şedinţa de evaluare a activităţii desfăşurate de Inspectoratului General pentru Imigrări (I.G.I.) în anul 2016.

 

Cu această ocazie, în prezenţa domnului comisar șef de poliţie Viorel Ștefu, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne, inspectorul general adjunct al Inspectoratului General pentru Imigrări, comisar șef de poliţie Aron-Dorin Țepușă a prezentat principalele repere din activitatea desfășurată în anul 2016 şi obiectivele propuse pentru anul în curs.

 

La eveniment au participat reprezentanți ai structurilor din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, ai instituțiilor publice, organizaţiilor internaţionale care desfășoară activități în domeniile migrației,azilului și integrării străinilor.

 

Principalele repere statistice: 

 

În anul 2016, în domeniul imigraţiei, Inspectoratul General pentru Imigrări a asigurat managementul şederii legale pe teritoriul ţării  pentru un număr de 112.114 cetățeni străini,  dintre care 64903 din state terţe (cei mai mulţi provin din  Moldova – 10.485,Turcia – 9087 şi China - 7727) şi 47.211 din state membre UE, SEE şi Confederaţia Elveţiană ( Italia - 13673, Germania -5617, Franţa – 5268).  

În ceea ce priveşte admisia în România, în perioada de referinţă au fost primite 12.256 solicitări de viză depuse la misiunile diplomatice din străinătate. Au fost soluţionate favorabil 10837 cereri de intrare, dintre care de scurtă şedere 3381 şi 7456 solicicitări de lungă şedere. 

Potrivit competenţelor, au fost emise un număr de 2887 avize de muncă/detașare pentru cetăţenii străini, în creștere față de anul 2015 cu 14,8%. Dintre acestea cele mai multe au fost pentru lucrător permanent - 2266, detaşat- 458 şi înalt calificat - 162. 

Pe segmentul de combatere a muncii nedeclarate au fost efectuate un număr de 855 acţiuni şi controale, cu forţe proprii şi în cooperare cu structuri având atribuţii în domeniu. Cu aceste ocazii au fost depistaţi 261 de cetăţeni străini care se aflau în situaţii ilegale. 

Pe parcursul anului 2016 au fost organizate şi desfăşurate un număr de 7831 acţiuni şi controale cu forţe proprii sau în cooperare pe linia prevenirii și combaterii șederii ilegale a străinilor. În cadrul acestora au fost depistate 2625 de persoane în situații ilegale. Pentru străinii care nu își justificau prezența pe teritoriul României, precum și cei care nu mai întruneau condiţiile prevăzute de lege. 

pentru acordarea sau prelungirea dreptului de şedere, polițiștii au emis 1720 documente de părăsire a teritoriului țării noastre.

 O creștere semnificativă, de peste 130%, s-a înregistrat la returnarea sub escortă a străinilor de pe teritoriul țării noastre, fiind îndepărtate 437 de persoane. Principalele motive au fost tentativa/ trecerea frauduloasă a frontierei și nerespectarea deciziei de returnare. 

Ca și alternativă la îndepărtarea forțată, 112 de persoane au optat pentru programul de repatriere voluntară umanitară și au părăsit țara noastră la o dată stabilită de comun acord cu Organizația Internațională pentru Migrație. 

Polițiștii au aplicat 621 de sancțiuni contravențional cetățenilor străini și angajatorilor pentru nerespectarea legislaţiei în domeniul migraţiei. Acestora li s-au aplicat amenzi în valoare totală de1.111.850 lei.

 

În  domeniul azilului, în decursul anului 2016 au fost înregistrate un număr de 1886 cereri de azil, în creștere faţă de anul 2015 cu 49%. Acest fapt se datorează faptului că în cursul anului trecut au fost relocați din Grecia și Italia, în baza deciziilor UE, un număr de 554 de persoane. Cei mai mulţi solicitanţi de azil provin din Siria - 816, Irak- 472, Pakistan- 93, și Afganistan -80. 

S-a acordat o formă de protecţie în 824 de cazuri, dintre care 590 au primit statut de refugiat şi 234 protecţie subsidiară, totalizând o rată de aprobare de 73%. În cadrul programului de integrare au fost înscrişi un număr de 479 persoane. 

Controlul permanent asupra respectării legalității șederii în România a străinilor, combaterea migrației ilegale și a muncii nedeclarate, asigurarea accesului neîngrădit la procedura de azil, precum și participarea activă la eforturile comunității internaționale în vederea identificării unor soluții durabile pentru persoanele aflate în nevoie de protecție internațională reprezintă prioritățile instituției pentru anul în curs. 

Materialul de evaluare al activității, în format pdf, poate fi vizualizat pe site-ul public al IGI  accesând următorul linkhttp://igi.mai.gov.ro/api/media/userfiles/Prezentare%202016%20%20Animation%20text%20final.pdf

 

Biroul Informare şi Relaţii Publice        

An: 
2017
Luna: 
02
DisplayDate: 
14 februarie 2017
Zi: 
14

Adaugă comentariu nou

Filtered HTML

  • Adresele de situri web şi adresele de e-mail se transformă automat în linkuri.
  • Taguri HTML permise <a> <em> <strong> <cite> <blockquote> <code> <ul> <ol> <li> <dl> <dt> <dd>
  • Liniile şi paragrafele sunt rupte automat.

Full HTML

  • Adresele de situri web şi adresele de e-mail se transformă automat în linkuri.
  • Liniile şi paragrafele sunt rupte automat.

Plain text

  • Etichetele HTML nu sunt permise.
  • Adresele de situri web şi adresele de e-mail se transformă automat în linkuri.
  • Liniile şi paragrafele sunt rupte automat.