CETĂȚENI MOLDOVENI DEPISTAŢI CU ȘEDERE ILEGALĂ ÎN BRĂILA

Română

   Polițiștii de imigrări au depistat trei bărbaţi din Republica Moldova, dintre care doi nu au părăsit teritoriul României la expirarea dreptului de ședere, iar unul nu şi-a anunţat şederea legală pe teritoriul României. Aceştia au fost sancționaţi contravențional, doi dintre ei fiind obligaţi, prin decizie de returnare, să părăsească țara în termen de 15 zile și pe numele lor instituit și consemn de nepermitere a intrării în România pe o perioadă de 3 luni.

Poliţiştii Inspectoratului General pentru Imigrări - Biroul pentru Imigrări al judeţului Brăila au desfăşurat, la data de 12 mai a.c., un control cu forţe proprii, pe raza de competenţă, pentru combaterea şederii ilegale şi a traficului de migranţi, în scopul menţinerii unui climat de ordine şi siguranţă.

În urma activităților întreprinse, au fost depistaţi, cu şedere ilegală, doi cetăţeni moldoveni, de 33 de ani şi respectiv 41 de ani, care, la expirarea dreptului de şedere conferit de paşaportul biometric, nu a părăsit teritoriul României.

Astfel, poliţiştii de imigări au emis pe numele bărbaţilor decizie de returnare, prin care sunt obligaţi să părăsească țara în cel mult 15 zile, urmând a fi instituit consemn de nepermitere a intrării în România pe o perioadă de 3 luni.

Totodată, cetățeanii străini au fost sancţionaţi contravenţional cu amendă în valoare totală de 900 lei în conformitate cu prevederile O.U.G. 194/2002, privind regimul străinilor în România, republicată, modificată şi completată.

***

Facem apel la cetăţenii străini de pe raza judeţului, invitându-vă să ne contactaţi pentru orice aspect legat de aplicarea prevederilor legale în domeniu, la sediul Biroului pentru Imigrări al judeţului Brăila, din strada Ana Aslan nr.39, la telefon 0239-606100, sau vizitând site-ul public la adresa www.igi.mai.gov.r

 BIROUL PENTRU IMIGRĂRI AL JUDEŢULUI BRĂILA

An: 
2017
Luna: 
05
DisplayDate: 
15 mai 2017
Zi: 
15