CETĂȚEAN VIETNAMEZ DEPISTAT CU ȘEDERE ILEGALĂ ÎN BRAȘOV

Română

Polițiștii de imigrări din Brașov au depistat un bărbat de 39 de ani, din Vietnam, care nu a părăsit țara în termenul dispus prin decizia de returnare. A fost dispusă măsura îndepărtării sub escortă de pe teritoriul României și aplicarea interdicției de a intra în țară pentru o perioadă de 9 luni de zile.

Polițiștii Inspectoratului General pentru Imigrări – Serviciul pentru Imigrări al județului  Brașov au efectuat, la data de 07 noiembrie a.c., un control cu forțe proprii pe linia prevenirii și combaterii șederii ilegale a străinilor pe raza de competență.

Astfel, în cadrul activităților întreprinse, poliţiştii de imigrări, au depistat, pe raza municipiului Codlea, județul Brașov, un bărbat, de 39 de ani, din Vietnam, pe numele căruia fusese instituită o dispoziție de depistare, ca urmare a faptului că nu respectase termenul de 30 de zile de părăsire a teritoriului țării dispus prin decizie de returnare.

În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că, străinul a intrat legal în România și a solicitat acordarea dreptului de ședere temporară în scop de muncă, ca lucrător detașat la o societate comercială. În luna iunie a.c., reprezentanții firmei au semnalat faptul că acesta nu s-a mai prezentat la lucru și lipsea și de la locul de cazare, fapt pentru care i-au reziliat contractul de detașare.

Ca urmare a acestui fapt, străinului i-a fost revocat dreptul de ședere, pe numele său fiind emisă o decizie de returnare prin care era obligat să părăsească țara în termen de 30 de zile.

Întrucât, cetățeanul vietnamez nu a părăsit România în termenul stabilit prin decizie, poliţiştii de imigrări au dispus măsura îndepărtării sub escortă, acesta fiind introdus în Centrul de Cazare pentru Străinii Luați în Custodie Publică Otopeni, până la data returnării în țara de origine. La ieșirea din țară, pe numele său, va fi aplicată interdicția de a mai intra în România, pentru o perioadă de 9 luni, în conformitate cu prevederile O.U.G. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată

Inspectoratul General pentru Imigrări, prin structurile sale teritoriale, continuă organizarea unor astfel de acţiuni privind combaterea şederii ilegale, solicitând cetăţenilor străini să acorde interes reglementării legale a dreptului de şedere pe teritoriul României.

Totodată, vă invităm să ne contactaţi pentru orice aspect referitor la aplicarea prevederilor legale privind regimul străinilor în România la nr. de telefon 0268407500 int.20356 şi tel./fax 0268324288.  sau vizitând site-ul www.igi.mai.gov.ro.

SERVICIUL DE IMIGRĂRI AL JUDEŢULUI BRAŞOV

An: 
2018
Luna: 
11
DisplayDate: 
08 Noiembrie 2018
Zi: 
08