CETĂȚEAN TURC, DEPISTAT CU ŞEDERE ILEGALĂ ÎN DÂMBOVIŢA

Română

Polițiștii de imigrări din Dâmbovița, în cooperare cu lucrători din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa, în urma acțiunilor întreprinse, au depistat un bărbat de 33 de ani, din Turcia, care nu a părăsit teritoriul României la expirarea perioadei legale de ședere. Acesta a fost sancționat contravențional și obligat să părăsească țara în 3 zile.

Poliţiştii Inspectoratului General pentru Imigrări - Biroul pentru Imigrări al judeţului Dâmboviţa, în cooperare cu lucrători din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa – Poliția Oraș Găești, au desfăşurat, la data de 27 iunie a.c., o acţiune pe linia combaterii şederii ilegale a străinilor, pe raza de competenţă.

Astfel, în cadrul activităților întreprinse, poliţiştii s-au deplasat pe raza Orașului Găești, unde au depistat un bărbat în vârstă de 33 de ani, din Turcia, care nu mai îndeplinea condiţiile şederii pe teritoriul României.

În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că aceasta a  intrat în România în baza unui  permis de ședere eliberat de către un stat U.E.,  însă,  la expirarea perioadei legale de şedere, nu a părăsit teritoriul ţării.

Urmare a celor constatate, poliţiştii de la imigrări au emis pe numele acestuia o comunicare prin care este obligat să părăsească ţara în termen de 3 zile. Totodată, a fost sancţionat contravenţional cu amenda în valoare de 600 lei, în conformitate cu prevederile O.U.G. 194/2002, privind regimul străinilor în România, republicată.

Inspectoratul General pentru Imigrări, prin structurile sale teritoriale, continuă organizarea unor astfel de acţiuni privind combaterea şederii şi muncii ilegale, solicitând cetăţenilor străini să acorde interes reglementării legale a dreptului de şedere pe teritoriul României.

Contăm pe respectul dumneavoastră faţă de legislaţia în domeniul migraţiei şi vă invităm să ne contactaţi pentru orice problemă legată de aplicarea prevederilor legale în domeniu, comunicând la tel./fax 0245207506 sau vizitând site-ul public la adresa www. igi.mai.gov.ro.

BIROUL PENTRU IMIGRĂRI AL JUDEŢULUI DÂMBOVIŢA

An: 
2018
Luna: 
06
DisplayDate: 
27 Iunie 2018
Zi: 
27