CETĂŢEAN CHINEZ, DEPISTAT LA MUNCĂ ILEGALĂ ÎN BISTRIŢA-NĂSĂUD

Română

              Poliţiştii de imigrări din Bistriţa-Năsăud au depistat un cetăţean chinez, în vârstă 36 de ani, care desfăşura activităţi lucrative, fără forme legale, la o societate comercială de pe raza județului. Pe numele acestuia a fost emisă decizie de returnare şi a fost instituită interdicţia de intrare în România pentru o perioadă de 6 luni.

Poliţiştii din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări - Biroul pentru Imigrări al judeţului Bistriţa–Năsăud, au desfăşurat, la data de 6 noiembrie a.c., un control cu forțe proprii, pe linia combaterii şederii ilegale şi a muncii nedeclarate a străinilor, pe raza de competenţă.

În cadrul activităţilor întreprinse, poliţiştii de imigrări au depistat un bărbat, în vârstă 36 de ani, din China, care desfășura activități lucrative fără forme legale, la o societate comercială cu obiect de activitate în domeniul comerţului cu amănuntul al produselor nealimentare, nerespectând scopul pentru care i s-a acordat dreptul de şedere pe teritoriul țării, conform prevederilor O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul juridic al străinilor, republicată.

Ca urmare a celor constatate, poliţiştii de imigrări i-au revocat dreptul de şedere temporară pe teritoriul României şi au emis pe numele acestuia o decizie de returnare prin care are obligativitatea de a părăsi țara noastră în termen de 30 de zile.  Totodată, la ieşirea din ţară, pe numele său, va fi instituită măsura de nepermitere a intrării în România pentru o perioadă de 6 luni, în conformitate cu prevederile OUG 194/2002 privind regimul juridic al străinilor, republicată.

Față de reprezentanții firmei, poliţiştii de la imigrări  au luat măsura sancţionării contravenţionale cu amendă în valoare de 10.000 lei, conform prevederilor O.G. nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României, cu modificările și completările ulterioare.

Inspectoratul General pentru Imigrări, prin structurile sale teritoriale, continuă organizarea unor astfel de acţiuni privind combaterea şederii şi muncii ilegale, solicitând cetăţenilor străini să acorde interes reglementării legale a dreptului de şedere pe teritoriul României.

Facem apel către toţi cetăţenii străini de pe raza judeţului şi contăm pe respectul dumneavoastră faţă de legislaţia în domeniu, invitându-vă să ne contactaţi pentru orice aspect referitor la aplicarea prevederilor legale la sediul Biroului pentru Imigrări al judeţului Bistriţa – Năsăud, comunicând la tel./fax 0263203124 sau vizitând site-ul public la adresa https//igi.mai.gov.ro/.

 

BIROUL PENTRU IMIGRĂRI AL JUDEȚULUI BISTRIŢA-NĂSĂUD

An: 
2019
Luna: 
11
DisplayDate: 
07 Noiembrie 2019
Zi: 
07