CĂSĂTORIE DE CONVENIENȚĂ DEPISTATĂ DE POLIȚIȘTII DE IMIGRĂRI DIN HUNEDOARA

Română

Polițiștii de imigrări din Hunedoara, în urma activităților specifice, au refuzat prelungirea dreptului de ședere unui bărbat de 35 de ani din Albania, în urma constatării căsătoriei de conveniență cu o româncă. Pe numele acestuia, fost emisă o decizie de returnare prin care a fost obligat să părăsească teritoriul României în termen de 30 de zile.                                                                                                             

Poliţiştii Inspectoratului General pentru Imigrări - Biroul pentru Imigrări Hunedoara, în urma activităţilor specifice, au refuzat prelungirea dreptului de şedere unui bărbat de 35 ani din Albania, în urma constatării căsătoriei de convenienţă cu o româncă.

Cei doi au declarat că s-au cunoscut în Italia, iar în luna februarie a.c. străinul a venit în România împreună cu românca şi, la scurt timp, s-au căsătorit.Ulterior, s-a prezentat la sediul Biroului pentru Imigrări al județului Hunedoara şi a solicitat prelungirea dreptului de şedere în scop de reîntregirea familiei.

Conform procedurilor, poliţiştii de imigrări  au început verificările în cazul celor doi soţi, în cadrul cărora au fost efectuate vizite la domiciliul conjugal declarat, discuţii cu persoane din anturajul acestora şi alte activităţi relevante în stabilirea situaţiei reale.

Interviul, considerat un instrument de lucru important în reliefarea vieţii de familie, a contribuit la clarificarea situaţiei reale a cuplului. Întrebările adresate soţilor în cadrul interviului au vizat demonstrarea realităţii mariajului, cunoaşterea partenerului de viaţă, precum şi viaţa în comun a celor doi.

Toate acestea au dus la concluzia că străinul a încheiat casătoria de convenienţă cu scopul de a eluda condiţiile de şedere pe teritoriul României şi de a obţine un document care să-i permită călătoria în alte state europene.

Urmare a celor constatate, poliţiştii de imigrări au refuzat prelungirea dreptului de şedere temporară a străinului pe teritoriul ţării noastre. Pe numele bărbatului a fost emisă o decizie de returnare, prin care a fost obligat să părăsească ţara în termen de 30 zile, măsură care a fost respectată.

***

Conform O.U.G  nr.194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, Inspectoratul General pentru Imigrări întreprinde toate măsurile necesare pentru prevenirea, descoperirea şi combaterea acestei practici, luând în considerare atât importanţa vieţii de familie, cât şi respectarea legislaţiei în domeniul migraţiei, solicitând cetăţenilor străini să acorde interes reglementării legale a dreptului de şedere pe teritoriul României.

De asemenea, invităm solicitanţii să utilizeze aplicaţia online de depunere a documentelor la adresa www.portaligi.mai.gov.ro pentru reducerea timpului de aşteptare la ghişeu şi eficientizarea procesului de preluare a documentelor. 

BIROUL PENTRU IMIGRĂRI AL JUDEȚULUI HUNEDOARA

An: 
2018
Luna: 
06
DisplayDate: 
05 Iunie 2018
Zi: 
05