CĂSĂTORIE DE CONVENIENȚĂ DEPISTATĂ DE POLIȚIȘTII DE IMIGRĂRI DIN CLUJ

Română

Poliţiştii de imigrări din Cluj, în urma activităților specifice, au refuzat prelungirea dreptului de ședere temporară pentru un cetățean străin din Nigeria, în urma constatării căsătoriei de conveniență cu un cetățean român. Pe numele străinului a fost emisă o decizie de returnare sub escortă de pe teritoriul României, prin care va fi îndepărtat de pe teritoriul naţional.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii din cadrul Serviciului pentru Imigrări Cluj au stabilit faptul că un bărbat din Nigeria în vârstă de 34 de ani, intrat ilegal în România, a hotărât să se căsătorească în anul 2018 cu un cetățean român pentru a obține un drept de ședere temporară pe teritoriul țării noastre, după ce solicitarea de azil i-a fost respinsă definitiv.

Conform legislației în vigoare precum și a procedurilor specifice, polițiștii au început verificările în cazul cetățeanului străin, iar în urma interviului efectuat cu fiecare dintre soți şi a verificărilor specifice, instrumente importante în reliefarea vieții reale de familie, au fost identificate şi probate elementele legale care au condus la concluzia că această căsătorie a fost încheiată de conveniență, respectiv cu scopul de a facilita cetățeanului din Nigeria obținerea unui drept de ședere în România.

Conform O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România cu completările şi modificările ulterioare, Inspectoratul General pentru Imigrări refuză prelungirea dreptului de ședere solicitat în baza căsătoriei dacă, în urma verificărilor efectuate, se constată că acea căsătorie este de conveniență.

Pentru a preîntâmpina astfel de situații, Inspectoratul General pentru Imigrări întreprinde toate măsurile necesare pentru prevenirea, descoperirea și combaterea acestei practici, luând în considerare atât importanța vieții de familie, cât și respectarea legislației în domeniul migrației, atrăgând atenţia cetăţenilor străini de a acorda interes reglementării legale a dreptului de şedere pe teritoriul României.

Urmare a celor constatate, polițiștii de imigrări au refuzat prelungirea dreptului de ședere temporară a străinului în România, însă având în vedere faptul că acesta a intrat ilegal în România, s-a dispus returnarea sa sub escortă în ţara de origine.

Contăm pe respectul acestora faţă de legislaţia în domeniul imigraţiei şi îi invităm să ne contacteze pentru orice problemă legată de aplicarea prevederilor legale în domeniu, la tel./fax  0264 – 555656 sau vizitând site-ul public al instituţiei la adresa www.igi.mai.gov.ro.

De asemenea, invităm solicitanţii să utilizeze aplicaţia on-line de depunere a documentelor, la adresa: www.portaligi.mai.gov.ro, pentru scurtarea timpului de aşteptare la ghişeu şi eficientizarea procesului de preluare a cererilor.

SERVICIUL PENTRU IMIGRĂRI AL JUDEŢULUI CLUJ

An: 
2019
Luna: 
04
DisplayDate: 
10 Aprilie 2019
Zi: 
10