BĂRBAT DIN REPUBLICA MOLDOVA, DEPISTAT CU ŞEDERE ILEGALĂ ÎN DÂMBOVIŢA

Română

Polițiștii de imigrări din Dâmbovița, în urma acțiunilor întreprinse, au depistat un bărbat de 24 de ani, din Republica Moldova, care nu a părăsit teritoriul României la expirarea perioadei legale de ședere. Acesta a fost sancționat contravențional cu avertisment și obligat, prin decizie de returnare, să părăsească țara în termen de 15 zile.

Poliţiştii Inspectoratului General pentru Imigrări - Biroul pentru Imigrări al judeţului Dâmboviţa, în cooperare cu lucrători din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa, au desfăşurat, la data de 26 noiembrie a.c., o acţiune pe linia combaterii şederii ilegale a străinilor, pe raza de competenţă.

Astfel, în cadrul activităților întreprinse, poliţiştii au depistat pe raza judeţului Dâmboviţa, un bărbat, în vârstă de 24 de ani, din Republica Moldova, care nu mai îndeplinea condiţiile şederii pe teritoriul României.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că acesta a intrat legal în România, în baza paşaportului biometric, însă la expirarea dreptului de şedere nu a părăsit teritoriul ţării noastre și nici nu a efectuat demersuri pentru reglementarea acestuia. 

Urmare a celor constatate, poliţiştii de imigrări au emis pe numele acestuia decizie de returnare, prin care este obligat să părăsească ţara în termen de 15 zile. Totodată, bărbatul a fost sancţionat contravenţional cu avertisment, în conformitate cu prevederile O.U.G. 194/2002 privind regimul străinilor în România, cu modificările și completările ulterioare.

Inspectoratul General pentru Imigrări, prin structurile sale teritoriale, continuă organizarea unor astfel de acţiuni privind combaterea şederii şi muncii ilegale, solicitând cetăţenilor străini să acorde interes reglementării legale a dreptului de şedere pe teritoriul României.

Contăm pe respectul dumneavoastră faţă de legislaţia în domeniul migraţiei şi vă invităm să ne contactaţi pentru orice aspect referitor la aplicarea prevederilor legale în domeniu, la tel./fax 0245207506 sau vizitând site-ul public la adresa  http//:igi.mai.gov.ro.

 

BIROUL PENTRU IMIGRĂRI AL JUDEŢULUI DÂMBOVIŢA

 

 

An: 
2019
Luna: 
11
DisplayDate: 
27 Noiembrie 2019
Zi: 
27