Autospeciale donate de autorităţile olandeze pentru returnarea migranţilor ilegali

Română

Astăzi, 15 decembrie a.c, conducerea Inspectoratului General pentru Imigrări (IGI) a primit vizita de lucru a unei delegaţii a Ministerului de Securitate şi Justiţie din Olanda în cadrul căreia au fost donate două autospeciale necesare desfăşurării activităţiilor operative în misiunile de îndepărtare a străinilor de pe teritoriul României. 

Cu acest prilej, inspectorul general adjunct al IGI, comisar şef de poliţie Dorin Ţepuşă şi directorul general al Departamentului de Transport şi Suport, Erik Jaap de Borst au semnat contractul de donaţie pentru cele două maşini. 

Autospecialele au o capacitate de şapte locuri şi sunt compartimentate corespunzător astfel încât să asigure atât siguranţa personalului implicat cât şi a străinilor returnaţi. De asemenea, maşinile sunt dotate cu sisteme de avertizare acustică şi optică. 

În cadrul întâlnirii, cei doi oficiali au evidenţiat colaborarea îndelungată dintre cele două structuri, de peste 10 ani, şi au exprimat interesul pentru dezvoltarea acesteia prin proiecte viitoare. 

Cele două autospeciale vor fi distribuite la Centrele de Cazare a Străinilor Luaţi în Custodie Publică de la Otopeni şi Arad în vederea întăririi capacităţii de combatere a imigraţiei ilegale şi de punere în executare a măsurilor de returnare. De la începutul anului şi până în prezent un număr de 418 persoane au fost îndepărtate sub escortă de pe teritoriul României, reprezentând o creştere cu 130% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2015. 

Acţiunea de astăzi, continuă ansamblul de activităţi derulate cu asistenţa autorităţilor olandeze, menite să contribuie la dezvoltarea instituţională şi operaţională a Inspectoratului General pentru Imigrări precum şi la întărirea relaţiilor de cooperare dintre cele două structuri. 

Reamintim faptul că, începând cu anul 2011, Inspectoratului General pentru Imigrări a primit din partea statului olandez un număr de şapte autospeciale.

BIROUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE

An: 
2016
Luna: 
12
DisplayDate: 
15 decembrie 2016
Zi: 
15