443 DE STRĂINI DEPISTAȚI ÎN SITUAȚII ILEGALE, ÎN LUNA IUNIE

Română

Polițiștii au depistat 443 de cetățeni străini care nu au respectat prevederile legale privind intrarea și șederea pe teritoriul României, în urma acțiunilor întreprinse la nivel național, în luna iunie. Au fost aplicate 673 de sancțiuni contravenționale în valoare de aproape 400.000 de lei.

Au fost sanționați reprezentanții a 45 de societăți comerciale pentru nerespectarea prevederilor O.G. nr. 25 din 26 august 2014 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României.

Poliţiştii Inspectoratului General pentru Imigrări desfășoară în permanență activităţi specifice pe linia prevenirii și combaterii migrației ilegale și a muncii nedeclarate a străinilor, în scopul menţinerii unui climat de ordine şi siguranţă în rândul comunităţii noastre.

Astfel, pe parcursul lunii iunie au fost efectuate mai multe acţiuni şi controale, cu efective proprii şi în colaborare cu alte structuri având atribuţii în domeniul ordinii şi siguranţei publice, pe linia prevenirii şi combaterii şederii ilegale și a muncii nedeclarate a cetăţenilor străini.

În urma acțiunilor întreprinse, au fost depistați 297 de străini, care nu au respectat prevederile legale privind șederea pe teritoriul țării noastre, cei mai mulţi în municipiul București şi pe raza de competenţă a judeţelor Cluj și Constanța. De asemenea, au fost preluați de la alte structuri 146 de străini pentru aplicarea măsurilor din domeniul de competență.

Pe parcursul lunii iunie, polițiștii de imigrări au emis 258 de documente administative ( decizii de returnare și comunicări de părăsire), cetățenilor străini care nu mai îndeplineau condițiile de ședere pe teritoriul României, prin care au fost obligați să părăsească țara noastră.

De asemenea, au fost organizate misiuni de îndepărtare sub escortă, până la frontieră sau în țara de origine, pentru 39 de persoane, iar pentru 28 au  fost întocmite documente necesare în vederea luării în custodie publică până la returnarea de pe teritoriul țării noastre.

În cadrul acțiunilor desfășurate, poliţiştii au aplicat cetăţenilor străini care nu au respectat legislaţia în domeniul migraţiei, peste 600 de sancţiuni contravenţionale cu avertisment și amendă în valoare de aproape 400.000 de lei, conform O.U.G. nr. 194/2002, privind regimul străinilor în România, republicată.

Totodată, în perioada de referință, polițiștii au verificat mai multe societăți comerciale și au aplicat 45 de sancțiuni contravenționale reprezentanților pentru nerespectarea prevederilor O.G. nr. 25 din 26 august 2014 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României și pentru modificarea și completarea unor acte normative privind regimul străinilor în România. Valoarea acestora este de peste 270.000 de lei.

De asemenea, în perioada de referință, a fost asigurat accesul la procedura de azil pentru un număr de 292 de persoane, care au depus cereri de acordare a unei forme de protecţie internațională. Cei mai mulți provin din Irak și Siria.

Acţiunile desfăşurate de către poliţiştii de imigrări urmăresc asigurarea ordinii şi siguranţei cetăţeanului prin exercitarea unui control permanent asupra respectării legalităţii şederii în România a străinilor şi combaterea migraţiei și muncii ilegale.

BIROUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

An: 
2017
Luna: 
07
DisplayDate: 
05 Iulie 2017
Zi: 
05