20 DE AGENŢI DE POLIŢIE AI ȘCOLII DE PREGĂTIRE A AGENȚILOR POLIȚIEI DE FRONTIERĂ "AVRAM IANCU” SUNT, DE ASTĂZI, NOII NOȘTRI COLEGI

Imagine: 
Română

 

După depunerea jurământului şi înaintarea în primul grad profesional, cu forțe proaspete și entuziasm, 20 de tineri, absolvenți ai Școlii de Pregătire a Agenților Poliției de Frontieră “Avram Iancu”, s-au alăturat polițiștilor de imigrări.

Noii politiști de imigrări au ieșit pe porțile şcolii dornici să își ocupe locurile atribuite și să pună în aplicare cunoștințele acumulate în timpul studiilor. Repartiția s-a făcut luând în considerare media de absolvire, opțiunile acestora și nevoia de personal existentă la nivelul Inspectoratului General pentru Imigrări.

Astfel, absolvenții își vor ocupa locul de muncă în cadrul aparatului central și la structurile teritoriale ale Inspectoratului General pentru Imigrări, în domeniul operativ și de suport, după cum urmează:, Direcția pentru Imigrări a Municipiului București, Serviciile pentru imigrări ale județelor Galați, Ilfov, Prahova, Bistrița –Năsăud, Birourile pentru imigrări din județele Călărași, Ialomița, Sibiu, Vâlcea,  Centrele Regionale de Proceduri şi Cazare a Solicitanţilor de Azil din Galați și Timişoara, Direcția Suport Logistic și Serviciul Juridic.

Timp de şase luni de zile, proaspeții absolvenți vor beneficia de sprijinul colegilor cu experiență, până la finalizarea perioadei de tutelă.

Totodată, inspectorul general i-a asigurat de întregul sprijin în exercitarea misiunilor încredințate, profesia aleasă fiind una captivantă, plină de provocări, care implică profesionalism, onestitate, fermitate şi integritate.

Le dorim succes în carieră! 

BIROUL  INFORMARE  ŞI  RELAŢII  PUBLICE

An: 
2019
Luna: 
11
DisplayDate: 
29 Noiembrie 2019
Zi: 
29