Anunț interpreți/traducători autorizați 20 Noiembrie 2019

A N U N Ţdin data de  20  / 11  / 2019 

În conformitate cu prevederile Legii nr. 178 din 04.11.1997 pentru autorizarea și plata interpreților și traducătorilor folosiți de organele de urmărire penală, de instanțele judecătorești, de birourile notarilor publici, de avocati și de Ministerul Justitiei, publicată în Monitorul Oficial nr. 305 din 10.11.1997, cu modificările şi completările ulterioare şi atribuţiilor funcţionale ale instituţiei,

Inspectoratul General pentru Imigrări intenționează să încheie contracte civile pentru prestări de servicii cu interpreți și traducători autorizați, specializați în principal pe următoarele limbi/dialecte în/și din care se va realiza interpretarea/traducerea în cadrul procedurii de azil, astfel: engleză, franceză, germană, spaniolă, italiană, rusă, chineză, arabă, turcă, albaneză, kurdă, vietnameză, paştună, dari, persană (farsi), urdu, hindi, punjabi, nepaleză, somali, bengaleză, tamilă, filipineză, swahili/kiniarwaanda/kirundi, armeană, ucraineană, sârbă, tigrină/tigre și amharică.

Respectiva enumerare nu este limitativă, în funcție de nevoile IGI putând fi încheiate contracte civile și pentru alte limbi/dialecte.

Pentru a efectua servicii de traducere/ interpretare pentru structurile Inspectoratului  General pentru Imigrări în domeniul azilului şi migraţiei este necesară îndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de legislaţia incidentă în domeniu.

Persoanele interesate, care îndeplinesc condițiile de autorizare, sunt rugate să se adreseze structurilor teritoriale pe linie de azil din subordinea Inspectoratului General pentru Imigrări potrivit următoarelor zone geografice de competență:

 

  • CENTRUL REGIONAL BUCUREȘTI - strada Tudor Gociu nr.24A, sect.4, București, telefon: 021- 4501134 – cu competență teritorială pentru județele: Ilfov, Călărași, Ialomița, Giurgiu, Teleorman, Olt, Dolj, Gorj, Vâlcea, Argeș, Dâmbovița, Prahova, Buzău, Covasna, Brașov, precum şi mun. Bucureşti;
  • CENTRUL REGIONAL GIURGIU - Bulevardul 1907, Giurgiu,                                 județul Giurgiu,   telefon: 0246 – 215056, cu competență teritorială pentru județele: Giurgiu, Călărași, Ialomița, Dâmbovița, Teleorman, Dolj;
  • CENTRUL REGIONAL GALAȚI - str. Domnească nr. 102, Galaţi, jud. Galaţi, telefon 0236-407292, cu competență teritorială pentru județele: Constanța, Tulcea, Brăila, Galați, Vrancea, Vaslui, Bacău;
  • CENTRUL REGIONAL RĂDĂUȚI - str. Perilor nr.2, Radauti, județul Suceava, telefon: 0230-564462, cu competență teritorială pentru județele: Suceava, Botoșani, Iași, Neamț;
  • CENTRUL REGIONAL MARAMUREȘ - str. Cetatii nr.1A, Somcuta Mare, judetul Maramureș, telefon: 0262-280004, cu competența teritorială pentru județele: Maramureș, Satu-Mare, Sălaj, Bistrița-Năsăud, Cluj, Alba, Mureș, Harghita, Sibiu;
  • CENTRUL REGIONAL TIMIȘOARA - str. Armoniei nr.33, Timișoara, judetul Timiș, telefon: 0256-421240, cu competența teritorială pentru județele: Timiș, Arad, Bihor, Hunedoara, Caraș-Severin, Mehedinți.
Română
DisplayDate: 
20 Noiembrie 2019