Studii

Doriți să studiați în România și aveți cetățenia unui stat din afara Uniunii Europene și a Spațiului Economic European? Pentru început, trebuie să vă înscrieți la instituția de învățământ la care doriți să studiați și să fiți acceptat de aceasta.

Următorul pas este obținerea vizei de lungă ședere pentru studii, de la misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României. (Consultați lista acestora).

 

VIZA DE LUNGĂ ȘEDERE

Viza de lungă ședere pentru studii poate fi acordată, la cerere, străinilor care solicită intrarea pe teritoriul României în calitate de student, stagiar sau elev care participă la un program de schimb de elevi sau proiect educațional. Instituția la care veți studia poate fi de stat sau particulară, cu condiția de a fi acreditată potrivit legii. Viza se acordă și străinilor acceptați la studii în baza documentelor internaționale la care România este parte.

Pentru obținerea vizei de lungă ședere trebuie să depuneți următoarele documente:

I. În calitate de elev, student, masterand sau doctorand:

  • dovada de acceptare la studii eliberată de Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, din care să rezulte că veți urma o formă de învățământ de zi;
  • dovada achitării taxei de studii pentru cel puțin un an de studiu;
  • dovada mijloacelor de întreținere, în cuantum de cel puțin salariul minim net pe țară lunar, pentru întreaga perioadă înscrisă în viză;
  • dovada cunoașterii limbii în care se va desfășura programul de studii pe care îl va urma, cu excepția anului pregătitor de limbă română pentru cetățenii străini;
  • certificat de cazier judiciar sau alt document cu aceeași valoare juridică;
  • asigurarea medicală pe perioada valabilității vizei;
  • încuviințarea părinților sau a tutorelui cu privire la șederea în scop de studii pe teritoriul României, dacă străinul este minor.

II. În cazul in care participați la un program de schimb de elevi:

  • dovada de acceptare la studii eliberată de Ministerul Educației, Cercetării Tineretului și Sportului, din care să rezulte că veți urma o formă de învățământ de zi;
  • dovada de participare într-un program de schimb de elevi, realizat de o organizație constituită în condițiile legii și recunoscută pentru acest scop;
  • dovada din partea organizației care realizează schimbul de elevi, din care să rezulte că aceasta va asigura mijloacele de întreținere și eventualele costuri privind îndepărtarea;
  • asigurarea medicală pe perioada valabilității vizei;
  • dovada privind asigurarea cazării la o familie selectată de către organizația care realizează schimbul de elevi și care deține un spațiu de locuit considerat normal pentru o familie din România;
  • încuviințarea părinților sau a tutorelui cu privire la șederea în scop de studii pe teritoriul României, dacă străinul este minor.

III. În cazul stagiarilor care participă la un program de formare profesională neremunerată:

  • acord de formare profesională, angajament scris al entității gazdă în sensul că, în cazul în care un stagiar rămâne în mod ilegal pe teritoriul României, entitatea respectivă răspunde de rambursarea cheltuielilor suportate din fonduri publice pentru șederea și îndepărtarea stagiarului respectiv;
  • dovada deținerii unei diplome de absolvire a învățământului superior în ultimii doi ani care precedă data cererii sau dovada participării la un ciclu de studii care conduce la obținerea unei astfel de diplome;
  • dovada mijloacelor de întreținere în cuantum de cel puțin nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată pentru întreaga perioadă înscrisă în viză;
  • dovada asigurării condițiilor de cazare.

Taxa de viză este de 120 Euro și se achită în statul în care faceți solicitarea.

Ca și procedură internă, viza de lungă ședere primește aprobarea Centrului Național de Vize numai după obținerea avizului Inspectoratului General pentru Imigrări. Avizul se emite în cel mult 30 de zile de la primirea solicitării, cu posibilitatea de prelungire a termenului cu 15 zile.

Viza de lungă ședere se acordă pentru o perioadă de 90 de zile, cu una sau mai multe călătorii.

Particularități ale vizei pentru studii

Străinii care participă la un program de schimb de elevi trebuie să aibă vârsta cuprinsă, de regulă, între 7 și 19 ani. Străinii bursieri ai statului român, nu sunt obligați să facă dovada achitării taxei de studii și dovada mijloacelor de întreținere pentru obținerea vizei, iar cei de origine română nu sunt obligați sa facă dovada mijloacelor de întreținere.

 

PERMISUL DE ȘEDERE

După intrarea în România trebuie să obtineți un permis de ședere. Acesta atestă dreptul dumneavoastră de ședere în România și îl puteți obține de la formațiunile teritoriale ale Inspectoratului General pentru Imigrări din județul în care locuiți. Pentru obținerea permisului de ședere veți depune personal o serie de documente cu cel puțin 30 de zile înainte de expirarea dreptului de ședere acordat de viză. De asemenea, aveți posibilitatea de a depune documentele și prin intermediul aplicației online, disponibilă la adresa https://portaligi.mai.gov.ro/portaligi/

Pentru prelungirea dreptului de ședere (obținerea permisului de ședere) pentru studii trebuie să depuneți urmatoarele documente:

I. Dacă sunteți elev, student, masterand sau doctorand:

- cerere

- documentul de trecere a frontierei (pașaportul, titlul de călătorie, etc.) original și copie;

- scrisoare de acceptare la studii – se solicită doar la prima prelungire a dreptului de ședere;

- adeverința eliberată de instituția de învătământ prin care fac dovada ca sunt înscrisi la studii la o instituție de învătământ de stat ori particulară, acreditată sau autorizată provizoriu potrivit legii, forma învățământ de zi, inclusiv participarea la cursuri de doctorat, în baza aprobării ministerului de resort;

- dovada mijloacelor de întreținere, în cuantum de cel puțin salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată pentru o perioadă de cel puțin 6 luni;

- dovada deținerii legale a spațiului de locuit (original și copie);

- adeverința medicală;

- taxe.

Permisele de şedere pentru bursierii statului român se acordă cu scutire de la plata taxelor.

Dreptul de şedere temporară pentru studii se poate prelungi cu cel mult 6 luni după absolvirea studiilor, în vederea definitivării situaţiei şcolare sau universitare, precum și pentru autentificarea documentelor de studii în acest scop.

Străinilor care nu au absolvit studiile în perioada acordată inițial, li se poate aproba prelungirea ulterioară a dreptului de ședere, în scopul finalizării studiilor, pentru o perioadă de maxim un an.

II. Dacă participați la un program de schimb de elevi:

- cerere

- documentul de trecere a frontierei (pașaportul, titlul de călătorie, etc.) original și copie;

- adeverința eliberată de instituția de învățământ;

- documente din care să rezulte că străinul participă la un program de schimb de elevi, realizat de o instituție constituită în condițiile legii și recunoscută pentru acest scop;

- documente din care să rezulte că organizația este constituită și recunoscută, în condițiile legii;

- adeverința din partea organizației care realizează schimbul de elevi;

- dovada deținerii legale a spațiului de locuit (original și copie);

- adeverința medicală;

- taxe.

Situații de exceptare pentru cetățenii străini care studiază în România

  • Bursierii statului roman sunt scutiți de plata taxelor consulare, a permisului de ședere și nu trebuie să facă dovada mijloacelor de întreținere.
  • Nu trebuie să facă dovada mijloacelor de întreținere nici străinii de etnie română (au un ascendent care a avut sau are cetățenia română).
  • Studenții străini care au implinit vârsta de 26 de ani au nevoie de asigurare socială de sănătate pentru prelungirea dreptului de ședere temporară, în conformitate cu Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.
  • Străinilor care nu au absolvit studiile în perioada acordată inițial li se poate aproba prelungirea ulterioară a dreptului de ședere, în scopul finalizării studiilor, pentru o perioadă de maxim un an.

 

Termene pentru permisul de ședere

Permisul de ședere se reînnoiește cu cel putin 30 de zile înainte de expirarea celui anterior.

Cererea de acordare sau prelungire a dreptului de ședere va fi soluționată în termen de 30 de zile de la data depunerii acesteia. În cazurile în care sunt necesare verificări suplimentare, termenul de soluționare a cererii poate fi prelungit cu cel mult 15 zile.

În cazul în care informaţiile sau documentele furnizate, pe care se întemeiază cererea pentru prelungirea dreptului de şedere, sunt necorespunzătoare sau incomplete, Inspectoratul General pentru Imigrări îi comunică solicitantului informaţiile suplimentare cerute şi stabileşte un termen rezonabil pentru trimiterea acestora, dar nu mai mult de 30 de zile. Termenul prevăzut la alin. (4) se suspendă până la primirea de către Inspectoratul General pentru Imigrări a informaţiilor sau a documentelor suplimentare necesare. Dacă nu au fost furnizate informaţiile sau documentele suplimentare până la termenul prevăzut, cererea poate fi respinsă.

Străinii intraţi în România pentru studii pot solicita prelungirea dreptului de şedere pe o perioadă egală cu durata totală a studiilor, în cazul studenţilor şi al elevilor, şi pe o perioadă care să nu depăşească un an, în cazul străinilor care participă la un program de schimb de elevi.

Dreptul de şedere temporară pentru studii se poate prelungi cu 9 luni după absolvirea studiilor, pentru căutarea unui loc de muncă şi efectuarea unor formalităţi de angajare în muncă sau în vederea deschiderii unei afaceri, cu prezentarea documentelor care atestă finalizarea studiilor.

 

ANGAJAREA ÎN TIMPUL STUDIILOR

Străinii titulari ai dreptului de şedere temporară pentru studii pot fi încadraţi în muncă pe teritoriul României fără aviz de angajare, numai cu contract individual de muncă cu timp parţial cu durata muncii de maximum 4 ore pe zi.

 

DREPTUL DE ŞEDERE TEMPORARĂ ÎN SCOP DE STUDII  ÎN CADRUL UNEI MOBILITĂŢI

Străinii titulari ai unui permis de şedere în scop de studii sau al unei vize de lungă şedere în scop de studii valabile, eliberate de un alt stat membru UE pot intra şi rămâne pe teritoriul României  pentru o perioadă de până la 360 de zile, denumită mobilitatea studentului, fără obligativitatea obţinerii unei vize dacă:

a) participă la cursurile unei instituţii de învăţământ superior în cadrul unor programe ale Uniunii Europene sau multilaterale care cuprind măsuri de mobilitate sau al unui acord între două sau mai multe instituţii de învăţământ superior;

b) a fost transmisă o notificare de către instituţia de învăţământ superior la formaţiunea teritorială a Inspectoratului General pentru Imigrări pe a cărei rază străinul urmează să îşi desfăşoare activitatea.

Notificarea se transmite cu cel puţin 30 de zile înaintea începerii cursurilor şi cuprinde în mod obligatoriu cel puţin următoarele documente:

a) copia documentului de trecere a frontierei, valabil;

b) copia permisului de şedere sau a vizei de lungă şedere eliberate de primul stat membru;
c) dovada că studiile sunt desfăşurate în cadrul unui program al Uniunii Europene sau multilateral care cuprinde măsuri de mobilitate sau în baza unui acord între două sau mai multe instituţii de învăţământ superior;

d) scrisoarea de acceptare la studii eliberată de instituţia de învăţământ superior acreditată;

e) dovada duratei şi a datelor planificate pentru participarea la studii în cazul în care acestea nu sunt specificate în dovada de acceptare la studii;

f) dovada că studentul deţine asigurare de sănătate pentru toate riscurile împotriva cărora sunt în mod normal asiguraţi cetăţenii români;

g) dovada că pe perioada şederii în România studentul deţine mijloace de întreţinere în cuantum de cel puţin salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, pentru o perioadă de cel puţin 6 luni;

h) adresa la care studentul va locui pe teritoriul României.

În termen de maximum 30 de zile de la transmiterea notificării, formaţiunea teritorială competentă a Inspectoratului General pentru Imigrări poate formula obiecţii cu privire la mobilitatea studentului, atunci când se află în una dintre situaţiile următoare:

A.  a) se constată că străinul a trecut sau a încercat să treacă ilegal frontiera de stat ori a încălcat reglementările referitoare la angajarea în muncă a străinilor;

b)  se constată că străinul suferă de o boală ce pune în pericol sănătatea publică şi nu se supune măsurilor de tratament medical stabilite de autorităţile competente. În situaţia în care boala a survenit ulterior obţinerii permisului de şedere temporară, revocarea va fi dispusă dacă străinul nu se supune măsurilor de tratament medical stabilite de autorităţile competente, iar boala este de natură a împiedica străinul să îşi îndeplinească obligaţiile instituite în sarcina sa prin dispoziţiile prezentei ordonanţe de urgenţă;

c) străinul a trecut sau a încercat să treacă ilegal frontiera de stat a României;

d) străinul a intrat în România în perioada interdicţiei de intrare în România dispusă anterior;

e) străinul nu mai îndeplineşte condiţiile de intrare şi/sau de şedere prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă;

f) dreptul de şedere al străinului, stabilit prin viză, în baza convenţiilor internaţionale sau actelor normative de desfiinţare a vizelor, sau, după caz, prin permisul de şedere ori de mic trafic de frontieră, a încetat;

g)  străinul a fost declarat indezirabil.

B.  Notificarea nu conţine documentele prevăzute mai sus;

C.  Valabilitatea documentelor prevăzute a expirat;

D. Notificarea nu a fost transmisă în termen de maximum 30 de zile,

Obiecţiile la mobilitatea studentului se comunică în scris, în termen de până la 5 zile de la data formulării acestora, autorităţilor competente ale primului stat membru şi instituţiei de învăţământ superior care a transmis notificarea şi au drept consecinţă interzicerea participării la cursurile instituţiei de învăţământ superior pe teritoriul României.
 

SCHIMBAREA PROFILULUI DE STUDII

Străinul căruia i s-a acordat sau, după caz, i s-a prelungit dreptul de şedere în scop de studii în România poate schimba profilul de studiu sau al specializării profesionale, în conformitate cu legislaţia în vigoare, cu condiţia ca durata totală a şederii prevăzută pentru studiile iniţiale să nu fie depăşită.

În situaţia în care, prin schimbarea profilului de studiu sau a specializării profesionale, se depăşeşte durata totală a şederii prevăzută pentru studiile iniţiale, este necesară obţinerea unei noi vize de lungă şedere în scop de studii.

 

Română