Aprobarea reîntregirii familiei cu cetățeni terți

Puteţi obţine reîntregirea familiei ca cetăţean al unui stat din afara Uniunii Europene și a Spaţiului Economic European doar dacă sunteţi posesorul unui permis de şedere temporară valabil un an, al unei Cărţi albastre a UE, al unui permis ICT, al unui permis „mobile ICT”, al unui permis de şedere pe termen lung sau sunteţi beneficiar al statutului de refugiat ori al protecţiei subsidiare

 

Pentru cine puteţi solicita reîntregirea familiei

Ca sponsor, puteţi solicita reîntregirea familiei pentru soţ/soţie, pentru copiii dumneavoastră minori necăsătoriţi sau ai soţului/ soţiei, inclusiv cei adoptaţi şi care se afla în întreţinerea dumneavoastră sau a soţului/soţiei. Pot veni pe reîntregirea familiei şi rudele dumneavoastră de gradul I în linie ascendentă sau ale soţului/soţiei, în cazul în care nu se pot întreţine singure şi nu se bucură de un sprijin familial adecvat în ţara de origine. De asemeanea, reîntregirea familiei se poate face şi pentru copiii dumneavoastră adulti necăsătoriţi sau ai soţului/soţiei, în cazul în care aceştia nu se pot întreţine singuri din motive medicale.

Pot solicita reîntregirea familiei şi minorii neînsoţiţi, beneficiari ai statutului de refugiat sau ai protecţiei subsidiare, pentru rudele de gradul I în linie ascendentă sau tutorele legal, sau atunci când aceştia nu există sau nu pot fi identificaţi, orice altă rudă a acestuia.

 

Situaţii speciale

Dacăa deţineţi un permis de şedere pentru desfășurarea de activităţi de cercetare ştiinţifică, sau sunteţi posesori ai Cărţii albastre a UE, ai unui permis ICT, ai unui permis „mobile ICT” puteţi solicita reîntregirea familiei, chiar dacă valabilitatea permisului de ședere este mai mică de un an.

Posesorii de Carte albastra a UE, care după 18 luni de şedere legală în primul stat membru, se mută în România în vederea ocupării unui loc de muncă înalt calificat, pot solicita reîntregirea familiei, pentru membrii de familie, cu obligaţia de a prezenta și permisul de şedere eliberat de primul stat membru.

 

Avizarea cererii de reîntregirea familiei

Primul pas pentru a vă aduce familia în România constă în obţinerea avizului IGI. Pentru aceasta trebuie să depuneţi o serie de documente la formaţiunile teritoriale ale Inspectoratului General pentru Imigrări din judeţul în care locuiţi. Iată lista acestor documente:

a. cerere;

b. certificatul de căsătorie/certificatul de naștere sau după caz, dovada legăturii de rudenie, eliberate de autoritățile competente, traduse şi supralegalizate sau apostilate în conditțile legii;

c. declaraţia în formă autentică, din care să reiasă că membrii de familie vor locui împreuna cu dumneavoastră;

d. copia documentului care atestă dreptul dvs. de şedere pe teritoriul României;

e. dovada deţinerii legale a spaţiului de locuit pentru o locuinţă declarată normală pentru o familie similară în România;

f. dovada mijloacelor de întreţinere;

g. dovada asigurării în sistemul de asigurări sociale de sănătate a dumneavoastră;

h. declaraţia scrisă a persoanei care deține împreună cu sponsorul custodia comună a copilului minor pentru care se solicită reîntregirea familiei, din care să rezulte consimţământul ca acesta să locuiască împreună cu sponsorul pe teritoriul României;

i. copia documentului de călătorie al membrului de familie pentru care se solicită reîntregirea familiei;

 

Cererea de reîntregire a familiei se aprobă dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:

a) nu există o stare de bigamie sau de poligamie;

b) solicitantul deţine un spaţiu de locuit considerat normal pentru o familie similară din România;

c) solicitantul posedă mijloace de întreţinere, pe lângă cele necesare pentru propria înţreținere potrivit legii, în cuantum corespunzător salariului minim net pe economie pentru fiecare membru de familie;

d) persoana pentru care se solicită reîntregirea familiei trebuie să îndeplinească urmatoarele condiţii:

- să posede un document valabil de trecere a frontierei de stat, care este acceptat de statul român;

- să nu fie inclusă în categoria persoanelor împotriva cărora s-a instituit măsura interzicerii intrării în România sau care au fost declarați indezirabili;

- nu prezintă un pericol pentru apararea şi siguranţa națională, ordinea, sănătatea ori morala publică.

Soluţionarea cererii se face în termen de maximum 3 luni de la data depunerii. Răspunsul îl veţi primi în scris, iar dacă cererea a fost aprobată veţi transmite comunicarea membrilor de familie care o vor prezenta la misiunea diplomatică sau la oficiul consular, în termen de 60 de zile de la data emiterii împreună cu cererea de acordare a vizei de lungă şedere pentru reîntregirea familiei.

Următorul pas este obținerea vizei de lungă şedere pentru reîntregirea familiei, de la misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României din statul în care membrii dumneavoastră de familie au reședinţa.

Consultaţi lista misiunilor diplomatice şi a oficiilor consulare.

Română